Copilul apare iar tip-til in usa camerei si isi arunca ochii la imaginea studiata de parinti. Un zambet larg ii infloreste pe fatza si exclama iar: Ce fain e...!... Apoi fuge... Parintii se uita in continuare incruntati la stereograma aurie plina de linii si pete de culoare fara sens. Doar pureci, dungi si pete colorate. Dupa inca cateva minute rabufnesc frustrati rastindu-se la baietel: Termina cu prostiile... e
doar imaginatia ta... nu e nimic acolo. Copilul chicoteste si tzopaie: Ba nu mama.. dragonul este acolo... il vad si este atat de frumos. Uitati-va la el si nu la foaie.
Parintii schimba cateva priviri scurte cu subinteles si abandoneaza fila pe masa.
Dincolo de pagina, dragonul nostru cugeta uimit: Toata lumea ma priveste dar de ce atat de putini ma vad? Doar eu sunt aici. Oare cand invata fiintele acestea ca privesc fara sa vada? Focusul lor cade pe semenii lor, pe aspect si pe actiuni. Vad vietati si peisajele sunt admirate indelung. Dar nimic din divinul deghizat. Nu ma vad nici macar pe mine... Ganditor dragonul lasa si el stereograma albastra din mana... macar ala mic ma vede!...
Voi vedeti dragonul...?(Click)
