Suntem ceea ce facem...

Pffuuu... degetele mi se opresc pe taste... imi intorc privirea spre dreapta... Toamna imi bate la geam... ma surprinde desi o asteptam. Isi anuntase subtil venirea inca din 15 august desi atunci eram pe meleaguri insorite. Privirea mi se pierde prin fereastra, furata de atmosfera plumburie. Ma intorc la monitor si sunt izbit neplacut de lumina albastruie asa ca las castile, ma ridic, din doua taste blochez calculatorul, imi culeg haina din cuier si ies in ploaie apucand o directie aleatoare de-a lungul trotoarului presarat de balti limpezi. Ma copleseste iar acel miros atat de familiar... rece, nostalgic si plin de dor, acel dor nebun... un cocktail ametitor de senzatii. Finele picaturi de ploaie imi mangaie parul si fata. Ma pierd in ganduri obscure desi mi-am propus de atatea ori sa fie altfel... Am invatat ca singura directie a gandurilor trebuie sa fie spre activitati creatoare si pozitive. Budhha spune ca "suntem ceea ce gandim" dar eu nu vreau sa fiu ceea ce gandesc acum. Mai mult decat atat eu cred ca "suntem ceea ce facem". Pasesc prin balti cautand cu privirea prin textura neregulata a asfaltului raspunsuri la intrebari inca nerostite... Am ajuns sa inteleg că adevaratii prieteni sunt numarati si chiar si pe acestia ii poti avea doar daca lupti pentru ei. Fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta nu se va mai repeta niciodata. Cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Suntem ceea ce facem pentru ca in final conteaza prea putin ceea ce credem, ceea ce speram si ceea ce dorim. Am invatat sa fac lucruri pe care sa nu le mai regret indiferent de rezultatul final... Toamna este minunata pentru unii si detestata pentru altii si asta pentru ca pasind pe strazi prin ploaie risti sa te intalnesti cu tine insuti... Pfuuu... e teribila!

Nimic nu este imposibil...

...seara de sfarsit de vara...la bere alaturi de tovarasii mei de drumetii! 15 insi si de doua ori mai multe subiecte de discutie purtate simultan: carti, munti, it, medicina si barfe... harmalaie si haos dulce, plin de acea unica senzatie de apartenenta. Asa este dupa ce urci un munte alaturi de un om care isi cara rucsacul la fel de greu ca si al tau. La un moment dat imi arunc ochii pe ceas si ma ingrozesc... deja sunt in intarziere... ma rup cu greu si o iau taras spre centrul orasului cautand acel local de care iar nu mai auzisem... traversez centrul plin ochi, cobor pasajul si gasesc locul cu pricina. Nu apuc sa ma dumiresc prea mult ca aud: "te cunosc, am copilarit impreuna ..." m-am intors suprins... m-am uitat cu atentie spre figura vesela care nu imi spunea insa nimic. Cine era..?... Ma uit la el... raspund nesigur incercand sa salvez aparentele... sunt R ...si raman cu gura cascata. Ultima data cand auzisem de el facuse puscarie cat am facut eu ani de facultate. Ma intreaba ce fac... ii spun.. si incepem sa povestim la masutza improvizata pe stalpul de iluminat. Geniala idee... Pe masura ce il ascultam fascinatia mea crestea... nu se poate... asa ceva nu e posibil. Omul din fata mea nu aveam cum sa fie acel om pe care eu il stiam. La un moment dat imi spune: ... n-am mai vrut o viata de doua-trei parale... am vrut sa fac ceva... visul meu a fost sa fac o cafenea... nu am facut-o atunci cand am avut banii ci atunci cand nu am mai avut nimic.. un singur lucru pot sa iti spun cu certitudine: ca nimic nu este imposibil in viata aceasta... sa nu uiti sa mergi la Istambul sa intelegi ce inseamna cu adevarat comertz... acolo am invatat tot ce stiu...

A fi sau a nu fi ...tocilar

...in timp ce imi sorbeam dus pe ganduri limonada cu multa lamaie si fara zahar imi aud: "Tu esti cel mai mare tocilar pe care l-am intalnit vreodata!". M-am blocat incercand sa elucidez dilema: compliment sau nu? N-as putea spune ca sunt modelul tipic de techno-geek dar totusi simt o nevoie teribila de justificare si incep sa rumeg: hmmm... tocilar. Nu auzi asta in fiecare zi. Ce sa insemne asta totusi? Intr-un eseu genial Paul Graham spunea despre tocilari "Being smart seems to make you unpopular". Stim deasemenea ca inteligenta singura nu este un factor determinant in a fi impopular dar in general oamenii de acest gen chiar asa ajung. Cel mai probabil nu sunt populari pentru ca nu isi doresc asta cu adevarat. Se stie ca multitaskingul este acel fenomen in care faci mai multe lucruri deodata prost si cel care isi stabileste o prioritate de aprofundare a unui domeniu anume nu mai are acea energie teribila care trebuie investita in popularitate. Alberti, arhitectul modelului de om renascentist afirma ca "nici o arta indiferent cat de minora este nu cere mai putin decat dedicatia completa pt a excela in ea.". Energia investita in popularitate ii face pe cercetatorii Nasa sau rezidentii in neurochirurgie sa para niste bieti aspiranti. A fi popular este o activitate solicitanta, permanenta 365 zile pe an si 24 ore pe zi. Fiecare abatere, greseala este taxata astfel incat tot procesul trebuie sa fie perfect pt reusita. Popularul se imbraca pt a arata bine pentru ceilalti, pana si mersul sau se schimba astfel incat sa corespunda minunatei audiente spre deosebire de tocilar care probabil uita ca o camasa se schimba si de mai multe ori pe zi si ca un tricou se poarta doar alb si nou cu brand-ul la vedere. Si cel mai important tocilarul uita ca pentru a fi popular trebuie investit in asta. Cei mai multi nu realizeaza ca majoritatea insusirilor necesita o munca permanenta si constanta. Nu sunt calitati naturale cum ar fi sa ai ochii albastrii. Cei care picteaza frumos sau canta frumos in mod sigur au petrecut foarte mult timp in acea activitate. Principalul motiv pt care un tocilar nu e popular este ca are treburi mai bune de facut si spre deosebire de primul, interesul sau este sa inteleaga si sa obtina raspunsuri si nu doar sa placa celor din jur. Cred ca Bill Gates este un exemplu suficient si daca focusul acestuia nu ar fi fost sa dezvolte sisteme de operare nu mai era astazi cel mai bogat om din lume. Atunci cand ceea ce facem are un efect real asupra lumii si actiunile noastre fac diferenta nu te mai satisface doar sa fi placut celorlalti... deci in final a fi tocilar e un compliment cat se poate de frumos!

What is love...

De cand lumea a fost si va fi o provocare in a descrie ceea ce inseamna acest sentiment al dragostei. Dar cat de adesea indragosteala este confundata cu iubirea!! Sentimente aparent similare dar extrem de diferite. Indragosteala, atractia pasionala vine doar din propriile nevoi, si setea satisfacerii acestora pe cand iubirea este orientata spre persoana iubita. Cand te indragostesti nu alegi, se intampla pur si simplu, te trezesti indragostit si gata pe cand atunci cand iubesti intotdeauna alegi. Nu este o alegere care se face doar o data ci se face permanent, in fiecare moment, in fiecare zi, in mod continuu. Indragosteala arde, chinuie si trece pe cand iubirea este blanda, linistitoare si mai ales intotdeauna acolo.


... When you fall in love, it is a temporary madness. It erupts like an earthquake, and then it subsides. And when it subsides, you have to make a decision. You have to work out whether your roots are become so entwined together that it is inconceivable that you should ever part. Because this is what love is. Love is not breathlessness,it is not excitement, it is not the desire to mate every second of the day. It is not lying awake at night imagining that he is kissing every part of your body. No... don't blush. I am telling you some truths. For that is just being in love; which any of us can convince ourselves we are. Love itself is what is left over, when being in love has burned away. Doesn't sound very exciting, does it? But it is! (Captain Corelli's Mandolin)

Demonii din noi...

Toata lumea povesteste de principii si de alegeri morale. In ciuda multor sfaturi, pareri si idei lucrurile nu se schimba. Medicina ne invata ca nu este suficient sa tratezi simptomul atata timp cat ignori cauza pentru ca problema recidiveaza atunci cand te astepti mai putin. Toti condamnam ura, invidia, cruzimea si razbunarea dar putini sunt cei care nu actioneaza uneori sub imboldul acestor sentimente. Umanitatea construieste reguli morale si sisteme de penalizare asociate. Se afirma ca lumea este rea si suntem mai toti de acord ca devine tot mai rea. Luam pozitie formala, ne scandalizam dar in esenta nu facem nimic. Focusul cade pe manifestare si contracararea ei si prea putin pe cauza... De unde apare ura, invidia fata de omul de langa noi? Cu ce ne afecteaza ca celalalt este frumos, destept si cu succes?... Poate ca nu oamenii acestia sunt cauza atitudinii noastre ci faptul ca ne reamintesc exact acele lucruri despre noi care nu ne plac si astfel ei devin demonii nostrii de a caror confruntare fugim cu disperare. Se spune ca nu exista frica mai mare decat confruntarea cu sinele... poate ca este singurul tip de confruntare in care descarcarea violenta nu se poate produce si unde singurele arme de succes sunt acceptarea si in final evolutia spre un nou stadiu... lucru adesea dureros si mare consumator de energie. Fugind de confruntarea personala gasim solutia catalizand ura spre semenii nostrii si alte fiinte plapande care de cele mai multe ori nu au posibilitatea sa se opuna... Am construit mecanisme sa penalizam aceste manifestari... dar atata timp cat uitam de cauza nu credeti ca nu reusim decat sa perpetuam durerea si ura?

Oamenii de langa noi

Sunt putini cei care nu ar putea sa spuna ca macar odata nu au fost abordati de catre cineva suferind sau ca nu au apelat la ajutor si intelegere la greu. Oare de cate ori am interpretat gresit semnalele celui care ne-a cautat urmarind un raspuns sau pur si simplu o persoana care sa asculte. Oare de cate ori am tratat cu superficialitate sadind in schimb indoiala si nesiguranta? Atunci cand esti fericit ai impresia ca toata lumea din jurul tau este fericita dar pe de alta parte cand esti nefericit uneori iti pasa prea putin de cei din jur. Probabil eu-ul tau este prea satisfacut de acel sentiment plin si nu prea mai exista alte prioritati decat problemele personale. Sunt sigur ca fiecare cunoaste macar pe cineva adancit in probleme si care are ceva ce il impiedica să se realizeze, sa ia job-ul de vis, sa iubească persoana potrivita, sa isi implineasca un alt vis... Motivele pot fi o relatie distrusa, multiple si repetate esecuri sau pur si simplu o stare de aversiune de sine. Este momentul in care cuvintele noastre, gesturile noastre indiferent cat de nebunesti sunt pot restabili un echilibru si pot da un imbold pozitiv si nu de putine ori "samariteanul" din noi trece la treaba.
Din pacate se pare ca doar oamenii cu un suflet deosebit ar fi în stare de sacrificiul propriului confort pentru a aduce un plus de alinare unei persoane la greu. Pentru cel aflat intr-o situatie dificila, o vorba plina de dragoste si afectiune, un semnal ca cuiva ii pasa de el, poate face uneori diferenta dintre viata si moarte. Si tot pentru un astfel de om, raceala ta, ignoranta ta il poate îngropa definitiv. Cu toate acestea de prea multe ori esuam frustrati. Am ajuns sa cred sincer ca nu toti oamenii isi doresc fericirea si ca unii pur si simplu nu vor sa fie ajutati si salvati. Probabil acea senzatie de nefericire si suferinta ii identifica si ii face unici. Asta au cunoscut si asta isi doresc... se complac intr-o zona proprie de comfort si se multumesc sa planga, desi multi au oameni alaturi dispusi la sustinere dar fara nici o sansa de reusita...