...seara de sfarsit de vara...la bere alaturi de tovarasii mei de drumetii! 15 insi si de doua ori mai multe subiecte de discutie purtate simultan: carti, munti, it, medicina si barfe... harmalaie si haos dulce, plin de acea unica senzatie de apartenenta. Asa este dupa ce urci un munte alaturi de un om care isi cara rucsacul la fel de greu ca si al tau. La un moment dat imi arunc ochii pe ceas si ma ingrozesc... deja sunt in intarziere... ma rup cu greu si o iau taras spre centrul orasului cautand acel local de care iar nu mai auzisem... traversez centrul plin ochi, cobor pasajul si gasesc locul cu pricina. Nu apuc sa ma dumiresc prea mult ca aud: "te cunosc, am copilarit impreuna ..." m-am intors suprins... m-am uitat cu atentie spre figura vesela care nu imi spunea insa nimic. Cine era..?... Ma uit la el... raspund nesigur incercand sa salvez aparentele... sunt R ...si raman cu gura cascata. Ultima data cand auzisem de el facuse puscarie cat am facut eu ani de facultate. Ma intreaba ce fac... ii spun.. si incepem sa povestim la masutza improvizata pe stalpul de iluminat. Geniala idee... Pe masura ce il ascultam fascinatia mea crestea... nu se poate... asa ceva nu e posibil. Omul din fata mea nu aveam cum sa fie acel om pe care eu il stiam. La un moment dat imi spune: ... n-am mai vrut o viata de doua-trei parale... am vrut sa fac ceva... visul meu a fost sa fac o cafenea... nu am facut-o atunci cand am avut banii ci atunci cand nu am mai avut nimic.. un singur lucru pot sa iti spun cu certitudine: ca nimic nu este imposibil in viata aceasta... sa nu uiti sa mergi la Istambul sa intelegi ce inseamna cu adevarat comertz... acolo am invatat tot ce stiu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu