Este o intrebare care mi se pune frecvent si la care se pare ca nu dau un raspuns multumitor niciodata. De ce as face ceva atat de neplacut, violent, periculos ca student voluntar? Oare pentru ca imi place sa vad suferinta altora sau doar pt a face pe interesantul in postura de mare salvator? Unii spun ca sunt facut pentru asta si altii afirma cu tarie ca sunt "dus mai incolo"(aici nici eu nu-s prea sigur).
Nu exista oameni facuti pentru asa ceva, dar exista in fiecare dintre noi acea parte importanta dispusa sa faca ceva atunci cand este nevoie. Toti facem astfel de acte sub diverse forme. Eu nu puteam sa vad sange pana cand am constientizat ca sangele acela apartine cuiva, cuiva care este un copil, un frate, o mama. Suferinta, agonia nu sunt niste fenomene pur si simplu ci sunt manifestari involuntare ale unei persoane in nevoie. Trebuie sa fi nebun sa spui ca iti place suferinta, ca iti place sangele. Credeti-ma ca nu exista nimic placut si nimic nobil in suferinta. Este grea, urata, dureroasa si trista. Oare poate fi ceva mai frustrant sa stii ca asa ceva se intampla oricum si ceea ce faci tu este sa preferi sa te ascunzi in problemele tale de o gravitate discutabila? Cat de putin facem sa ne protejam pe noi si pe cei dragi fara sa mai vorbim despre ceilalti? Recompensa in a face ceva nu sta in ineditul situatiei sau o recunoastere ulterioara ci in starea de bine pe care o simti atunci. Este instant. Privirea unui traumatizat ce isi pune speranta in tine nu poate fi uitata cat si a unui parinte ce isi primeste copilul inapoi. Cum ai putea sa te oripilezi, sa iti permiti sa fi slab, sa gresesti si sa fi impasibil la asta? Nu poti. Si nimeni cu o cat de mica parte de umanitate nu poate sa fie asa. Cred ca va dezamagesc spunand ca nu este nimic extraordinar in a face ceva pentru altul. Nu este acesta un atribut in a fi uman? Nu este unul din principile de baza ale omenirii sa iti iubesti aproapele? Nu este aceasta de fapt normalitatea si nu ineditul si extraordinarul?
sanatatea e cel mai pretios dar si in momentul in care ajuti la recuperarea ei cred ca ai daruit pe langa efort si curaj o parte din tine pentru o fiinta la fel ca tine ... ca la urma suntem toti la fel de fragili si ar trebui sa ne amintim ca a da ne face sa ne simtim mult mai puternici si mai iubitori.
RăspundețiȘtergereUn prieten,medic chirurg, imi povestea ce a insemnat pt el medicina si implicit smurd-ul. Cam astea erau cuvintele lui: "nu poti sa faci medicina daca nu iubesti oamenii si nu vrei sa-i ‘repari’!" Mi s-a parut interesant felul in care 'definea' el medicina ca profesie.
RăspundețiȘtergeresmurd-ul este un element f important in formarea unui medic, un act de curaj, care pune bazele a ceea ce va urma de fapt: misiunea de a salva vieti,de a-i ajuta pe ceilalti, de a aduce un plus de bucurie in viata oamenilor si implicit in propria viata; iar toate astea fac parte din normalitate si nu din inedit.
smurd-ul ca si medicina nu le vad ca aptitudini innascute, se aleg o singura data cand vrei ca profesia sa nu fie pe un plan distinct ci sa se imbine intr-un tot unitar si cu planul personal.
multa bafta in continuare si perseverenta; sunt sigura ca vei fi un medic exemplu
Multumesc Andreea! Ai suprins atat de bine ideea... Aici nu e vorba de a face fata unor situatii dificile sau de a capata anumite abilitati. Este doar o alegere care implica foarte mult fiinta ta. Te poate si umaniza dar te poate si dezumaniza. Nu este doar o profesie cu program de la 8.00 la 17.00 ci te defineste in toate momentele. Poate ca nu am sa inteleg niciodata oamenii si implicit pe mine asa cum as dori dar in mod sigur imi da o sansa sa ma apropii mai mult de ei.
RăspundețiȘtergereUn inginer care 'repara' oameni. Succes!
RăspundețiȘtergereElena Popescu