Sansa rara...!

De multe ori am visat cu ochii deschisi si imi imaginam ca as putea face mai mult pentru cei din jur, ca as putea sa fac ceva semnificativ si dupa aceasta sa dispar, sa fug nestiut de nimeni doar cu o satisfactie deplina in suflet... Un vis care a devenit mai real decat am crezut vreodata. Niciodata nu alegem astfel de momente si vin atunci cand ne asteptam cel mai putin. Ieri seara s-a produs in fata mea un accident violent soldat cu o victima cu piciorul zdrobit de motor, picior din care au sarit fragmente mari de os. Din momentul acela nu imi mai aduc aminte decat ca am lasat tot si am sarit spre victima.. Era un baiat disperat, ranit si suferind atroce. L-am imobilizat cervical si am inceput sa vorbesc cu el. Ce poti sa ii spui unui om care isi vede fragmente o bucata de os cazut langa el si care stie prea bine ce e cu piciorul sau. Culmea.. il interesa si motorul. L-am asigurat ca va fi bine si l-am rugat sa ma asculte. Il suspectam si de posibila fractura cervicala si orice miscare neinspirata putea sa il compromita definitiv. Am manusi la mine dar am uitat de ele. Desi m-am pregatit sa nu uit de mine in astfel de momente, n-am reusit nici de data aceasta. Mi-am adus aminte de manusi dupa ce ii imobilizasem deja capul...Cum sa ii dau drumul si sa risc o tragedie ca sa imi pun manusi... hmm.. le-am lasat balta. Apoi am observat benzina cum curgea printre picioarele mele. Motocicleta zacea langa noi... Am urlat la privitori sa incerce cineva sa deconecteze bateria... O scanteie ar fi fost suficient sa complicam situatia si mai mult. Ambulantele rosii au sosit rapid, dar cele cateva minute au fost lungi, foarte lungi pentru baiatul din mainile mele si poate la fel de lungi pentru mine pentru ca eram constient ca cu fiecare secunda lucrurile se complica, plus de asta benzina inca curgea acolo. Ma uitam la fiecare cateva secunde la acea bucata de os sa fiu sigur ca ramane langa noi si o pot recupera ulterior in siguranta. Am auzit binecunoscutele sirene, paramedicii au sarit langa mine. A fost suficient un schimb de priviri si toata lumea a trecut la treaba aplicand manevrele indelung exersate si intotdeauna altfel cand e vorba de un caz real. Deja eram sigur ca va fi bine... Sufentanilul si-a facut efectul si durerea a inceput sa scada... piciorul a fost imobilizat corespunzator si targa era deja pregatita. In cateva minute a fost in ambulanta. M-am intors la locul accidentului si am zarit fragmentul acela de os... M-a frapat ideea ca as fi putut sa uit de el... L-am colectat in vederea reintegrarii. Partile din corpul nostru sunt fara pret... pana la urma trupul este casa sufletului. Un politist a venit pe mine sa ma intrebe detalii. I-am spus ca nu am vazut accidentul si am plecat rapid, fara tam-tam exact asa cum mi-am dorit...nevazut, nestiut, nerecunoscut si extrem de fericit...

M-am informat despre el... am sa il vizitez... sunt sigur ca vom juca un tenis de picior impreuna in viitor. Abia astept...