Desi Guyton spune foarte clar ca: "...cel mai puternic agent de feedback hormonal pare a fi colecistokinina(CCK), eliberata din mucoasa jejunala ca raspuns la prezenta lipidelor in chim..." brusc mintea mea in loc sa proiecteze fascinantul peristaltism al intestinelor este napadita de teribilele imagini ale unor monumente de penibilitate al caror erou am fost recent. Pffuuu... si mi-am dat si silinta pentru asta. Si erau exact acele situatii in care chiar am vrut sa fac impresie buna... sa trec drept o persoana decenta dar totusi interesanta, speciala dar cu nitel luciu de grozav... numa bun de pupat pe frunte. Si in timp ce ma desfasuram nu am putut sa nu ma uimesc de naturaletea imbecilitatii mele care specula in forta acesta rara oportunitate. Proportional cu efortul depus crestea si oripilarea mea... Toate tentativele mele de a potrivii lucrurile, de a le drege, de a forta ceva umor au esuat lamentabil...In concluzie: un biet moment... in care reusita mea a fost sa nu fiu eu insumi. N-am vrut s-o dau in bara dar am facut-o foarte creativ iar ca impresie... mediocru, este doar o speranta nejustificata. Fascinant!! ...dar nimeni nu te pregateste pt astfel de socuri. Asa ca stau si ma intreb urmatoarul lucru: Cum facem ca depunem atata efort sa reusim sa nu fim noi cand vrem sa ne cunoasca altcineva? Poate ca nu asteptam sa ne cunoasca si vrem sa le aratam noi tot dintr-odata. Toti cunoastem oameni incantatori si vrem sa ii cucerim. Pai... cu tehnica ratustii cea penibile nu stiu daca merge. Realizezi uimit ca gratioasa lebada ce te vrei a fi nu este decat un gasac jigarit cu macanitul prost. Proiectam inconstient o imagine pe care noi credem pozitiva in viziunea celuilalt si punem osul dar reusim un monument de prostie semnat cu majuscule. De fapt ezitam sa fim noi si incercam o schema de succes: interesant, misterios, curajos, erou lasand firescul acasa... dar.. in final ... suntem doar noi. Oare nu vrem toti sa fim iubiti si apreciati pt ceea ce suntem? Oamenii pe care ii iubesc ii iubesc pt ineditul lor, pt minunea din ei insasi si nu pentru ca sunt frumosi, destepti, talentati sau pt ca corespund unor standarde... nu ii evaluez.. ii iubesc si atat... daca vrem asta si pentru noi de ce depunem tot efortul sa nu fie asa?
De suntem iubiti nonstop, cand mai aloci timp pentru introspectia faptelor, actiunilor, dar si a gandurilor? Oare nu se aduna "puroiul" de inchidem usa acelor clipe de meditatie?
RăspundețiȘtergereDe cand lumea, despre iubire se vorbeste in multe feluri si sub diverse forme: povesti interesante, dragoste la prima vedere, poezie, teatru, cantec....
RăspundețiȘtergereCum stim insa ca iubim? pe cat de simpla pare intrebarea, pe atat de mult se aprofundeaza raspunsul. Poate pentru ca e voluptate adanca in interogatiile noastre. Poate pentru ca ne intrebam zi de zi cum sa-l facem fericit pe cel de langa noi si mai mult decat atat vrem sa-i si aratam. Si uite cum dintr-o simpla rezolvare a situatiei ne complicam singuri si nu stim cum sa iesim.
Fiecare dintre noi suntem un exemplu si un izvor de iubire. De unde ne alimentam acest sentiment? Pai tocmai din lucruri marunte, din getsuri simple si cuvinte sincere, din oameni dragi, din zambete, reusite,din noi insine. Finally.....ourselves